Vocea Calmă în Marea de Țipători
Într-o societate din ce în ce mai polarizată, Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a adus în discuție o temă crucială: existența „țipătorilor”. Aceștia nu sunt doar vocile tari din spațiul public, ci reprezintă o tendință alarmantă, unde urletele au înlocuit argumentele raționale. Într-un editorial recent, Pricopie a subliniat cum aceste voci au devenit instrumente de manipulare și excludere, mai degrabă decât de dezbatere și dialog.
Un Fenomen Global
„Țipătorii” nu sunt o invenție românească. Această categorie de indivizi se regăsește în diverse colțuri ale lumii, activându-se în momente de criză. În loc să aducă claritate, ei impun verdicturi, transformând dezbaterea într-un spectacol de strigăte. Moartea lui Ion Iliescu a fost un catalizator pentru această dinamică, unde reacțiile imediate au fost pline de acuzații și excluderi, fără a permite o evaluare echilibrată a moștenirii sale.
Agresiunea și Intoleranța
Pricopie subliniază că aceste voci nu doar că strigă, ci condamnă. Ele confundă libertatea de exprimare cu obligația celorlalți de a le asculta, transformând activismul în intoleranță. Această abordare nu face decât să degradeze noțiunile de justiție și democrație, iar critica adusă moștenirii lui Iliescu devine un pretext pentru a cere anularea oricărei forme de recunoaștere oficială.
Discursul Public în Pericol
Walter Lippmann a avertizat cu decenii în urmă că opinia publică este adesea rezultatul stereotipurilor și al imaginilor simplificate. În lipsa unui proces deliberativ, societatea se fragmentează, iar cei care strigă mai tare par să dețină adevărul. Această dinamică transformă spațiul public într-un spectacol, unde argumentele raționale sunt eclipsate de vocile agresive.
O Provocare pentru Democrație
Într-o democrație sănătoasă, nu cei care țipă ar trebui să dețină controlul, ci cei care pot asculta și argumenta. Cultivarea urii nu este un instrument legitim într-o societate democratică. Ura îngroapă coeziunea socială și deschide ușa extremismului. Pricopie ne îndeamnă să reflectăm asupra prețului pe care îl plătim pentru acest tip de discurs și cum afectează structura democratică a societății noastre.
Concluzie Provocatoare
Într-o lume care pare să fi uitat arta dialogului, vocea calmă devine un act de curaj. A vorbi echilibrat, în ciuda zgomotului din jur, este esențial pentru sănătatea democrației. Este o invitație de a ne reconecta cu valorile fundamentale ale respectului și diversității de opinii, chiar și în cele mai dificile momente.
