România, locul 3 în topul țărilor europene care votează cu extremiștii

România, pe locul trei în Europa la votul pentru partidele populiste și extremiste

România ocupă locul al treilea între cele 31 de democrații europene analizate după ponderea voturilor acordate partidelor clasificate drept populiste, autoritare sau extremiste, potrivit Indicelui Populismului Autoritar 2026, realizat de Timbro și EPICENTER. La alegerile parlamentare din 2024, peste jumătate dintre voturi au mers către PSD, AUR, S.O.S. România și POT, cele patru formațiuni contestatare care au intrat în Legislativ.

În clasament, România este precedată de Bulgaria și Cehia și urmată de Italia, Slovacia, Grecia, Ungaria, Polonia, Franța și Letonia. În Bulgaria, Cehia, România, Italia și Slovacia, partidele contestatare atrag peste jumătate din totalul alegătorilor, în timp ce Malta rămâne o excepție, fără nicio astfel de formațiune în parlament.

Un record postbelic al susținerii pentru partidele contestatare

La nivelul celor 31 de țări analizate, susținerea medie pentru partidele contestatare a ajuns la 32,6%, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată în perioada postbelică. În 26 dintre cele 31 de democrații, aceste partide obțin acum peste 20% din voturi, iar șapte dintre cele zece țări cu cele mai ridicate niveluri de susținere sunt democrații postcomuniste. În vara lui 2026, partidele contestatare făceau parte din 11 dintre cele 31 de guverne naționale.

Dintre cele 76 de partide analizate în detaliu, 18 sunt clasificate drept puternic autoritare, iar trei dintre acestea sunt românești: AUR, S.O.S. România și POT. PSD este clasificat drept partid populist cu tendințe autoritare moderate, dar pro-european, a explicat profesorul în economie Christian Năsulea.

„Apariția AUR în 2019 a schimbat scena politică”

Raportul descrie România ca având unul dintre cele mai volatile sisteme de partide din Europa Centrală și de Est, în care partidele radicale și populiste au fost o constantă, de la partenerii naționaliști de coaliție de la începutul anilor 1990 până la apariția Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), devenită în 2024 al doilea partid ca mărime, cu 18% din voturi. Înaintea AUR, cercetătorii identifică valul PUNR și PRM din anii 1990–2000 și mișcări antisistem precum PP-DD, cu succese electorale de scurtă durată.

„Apariția AUR în 2019 a schimbat scena politică. Spre deosebire de multe partide europene de dreapta radicală, AUR susține apartenența la NATO și creșterea cheltuielilor pentru apărare, dar este critic față de aprofundarea integrării europene”, notează autorii. Potrivit raportului, anul electoral 2024 și alegerile reluate din 2025 au adus în prim-plan candidați naționaliști și contestarea legitimității rezultatelor, iar în 2026 cooperarea tactică dintre PSD și AUR a dus la căderea guvernului minoritar proeuropean.

Autoritarismul, principalul motiv de îngrijorare

Cercetătorii avertizează că partidele contestatare „nu mai sunt niște outsideri care bat la porțile puterii”, ci actori politici activi, care iau parte la guvernare. Categoria celor 18 partide puternic autoritare include formațiuni care au demonstrat la guvernare cât de departe sunt dispuse să meargă în slăbirea independenței justiției, îngrădirea pluralismului media sau politizarea instituțiilor statului. Raportul arată, de asemenea, că relațiile cu Rusia și cu Statele Unite au devenit noi linii de demarcație între partidele contestatare europene.

Susținerea pentru partidele contestatare de dreapta a crescut constant timp de peste trei decenii, ajungând la 21,3% în 2025, iar în 20 din 31 de țări această susținere a crescut la cele mai recente alegeri. Spre deosebire de valurile anterioare, partidele contestatare de astăzi își păstrează o mare parte din electorat în timp, ceea ce sugerează că au devenit o componentă permanentă a sistemului european de partide, nu un fenomen de protest temporar.

Indicele include toate partidele care au obținut cel puțin 1,0% din voturi la nivel național la cel puțin un scrutin parlamentar, iar pentru fiecare țară valoarea anuală se bazează pe cele mai recente alegeri parlamentare. Clasificările se sprijină pe surse secundare, inclusiv cercetări academice, analize de specialitate, documente de partid și relatări de presă.